luni, 25 iunie 2012

Impresii despre proiectul eTwinning ,,Ghid turistic vitual’’

Copiii și cadrele didactice implicate în proiect își spun părerea despre activitățile desfășurate

Eu consider că proiectul la care am participat a fost interesant, distractiv şi am învăţat mai mult, pentru că am învăţat despre stereotopuri. Nu e bine să îi judecăm pe alţii. Aş vrea să mai vorbim despre această problemă. Am propus locuri frumoase din oraşul Iaşi. (Diego, clasa aIII a)

Consider că activitatea la care am participat a fost interesantă pentru că dacă eşti chinez, nu eşti urât. Iubesc mâncarea tradiţională românească şi dansurile populare. Colegii din proiect m+au facut curios despre ţările lor. (Petronel, clasa aIII a)

Activitatea la care am participat a fost foarte interesantă, pentru că ne- a  învăţat că nu trebuie să etichetăm alţi oameni după aparenţe, indiferent din ce ţara sunt. Noii mei prieteni cred că au învăţat cel puţin 5 cuvinte în limba romana.(Alexandru, clasa aIII  a)

Consider că din activitatea la care am participat, am învăţat să acceptăm pe cei din jur, pentru că toţi suntem oameni, sa schimbam inpresii cu partenerii europeni din proiect. Am introdus locuri frumoase din oraşul meu in traseul turistic din Europa.(George, clasa aIII a)


Eu consider că activitatea la care am participat a fost interesantă, pentru că am învăţat despre ,,Jos stereotipurile” la adresa copiilor din alte ţări.este al IV lea proiect pe care îl facem cu doamna Susana Melo. Proiectele propuse sunt interesante. (Nicoleta, clasa aIII a)


Activitatea la care am participat a fost interesantă. Consider că am învăţat că nu trebuie să judecăm pe nimeni fără să îl cunoaştem. (Ştefana, clasa aIII a)

Consider că am participat la o activitate educativă, pentru că ne învaţă să nu judecăm oamenii fără să avem informaţii despre ei. (Vladimir, clasa aIII a)

Am participat la o activitate interesantă. Am învăţat despre stereotipuri. Cred că pot lega o prietenie frumoasă cu orice copil din Europa, fără bariere. Am învăţat 2 cântece în limba franceză de care sunt mândru. ( Cezar, clasa aIII a)

Eu  am participat la o activitate frumoasă pentru că am învăţat mai multe, să nu zicem lucruri  rele inainte sa-i cunoaştem bine pe oameni.(David, clasa aIII a)

Evoluţia şi transformările din domeniul social au evidenţiat şi în ţara noastră, cel puţin în ultimii ani, necesitatea unor servicii speciale din domeniile psihopedagogic şi social adresate unor categorii diverse de beneficiari- care se confruntă cu o serie de nevoi cărora nu le pot face faţă şi care ajung adesea în situaţii de disconfort, inadaptare, izolare , marginalizare, excludere socială. Să ne gândim la românii care lucrează în ţările Europei şi care sunt etichetaţi chiar dacă sunt persoane bune, serioase.  Acest curs vine în ajutorul elevilor, a părinţilor, cadrelor didactice şi de ce nu şi în sprijinul societăţii. (invaţător Manole Geta de la Şcoala ,,Alecu Russo,, Iaşi)

Proiectul   doreşte să faciliteze accesul elevilor de pretutindeni la libertatea de exprimare, educaţie, joc, cântec, mişcare, artă şi abilităţi practice, poveşti, teatru, teatru de păpuşi, oferirea unui program care pune în valoare pe individ. Va exista cu siguranţă şi o ediţie a II a , aIII a (prof. Jemna Carmen, Şcoala ,,Alecu Russo,, Iaşi.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu